Mai jos ai transcriptul intergal al episodului

Astăzi vreau să vorbim despre ceva ce apare foarte des în conversațiile cu oamenii care se gândesc la coaching, fie că vorbim despre a intra într-un proces personal, fie despre dorința de a deveni coach. Este vorba despre diferența dintre ceea ce se vede din exterior și ceea ce se trăiește, de fapt, din interiorul unui proces de coaching.

Din afară, coachingul arată deseori clar și ordonat. Pare un proces logic, cu întrebări bune, cu obiective formulate frumos și cu rezultate care apar într-o direcție previzibilă și liniară. Din exterior, ai impresia că știi la ce te înhami. Și, într-o anumită măsură, chiar știi. Doar că această imagine surprinde o parte foarte mică din realitate.

Ce nu se vede din exterior este ritmul real al procesului. În realitate, schimbarea nu se întâmplă liniar. Nu există o linie dreaptă de la „am o problemă” la „am rezolvat-o”. Există reveniri, ezitări, momente în care pare că te întorci la aceleași subiecte. Există sesiuni în care pleci cu mai multe întrebări decât răspunsuri și altele în care nu se întâmplă nimic spectaculos la suprafață.

Din afară, aceste momente pot părea stagnare. Din interior, ele sunt adesea exact spațiul în care se așază lucruri profunde. Doar că nu arată bine din exterior și nu pot fi cuantificate ușor.

Un alt lucru care nu se vede din exterior este vulnerabilitatea reală care apare într-un proces de coaching. Nu vulnerabilitatea ca idee frumoasă sau ca valoare declarată, ci vulnerabilitatea concretă de a spune lucruri pe care poate nu le-ai spus niciodată cu voce tare. De a recunoaște frici, îndoieli, neîncredere, rușine sau confuzie. Și mai important de atât, de a învăța să stai cu ele și să le lași să îți comunice ce au de comunicat. 

Pentru mulți oameni, acesta este primul spațiu în care pot vorbi fără să fie corectați, interpretați sau grăbiți spre o soluție. Din exterior, nu se vede cât de mult contează acest lucru. Din interior, această siguranță este fundația întregului proces.

Coachingul nu este doar despre stabilirea de obiective și planuri de acțiune. Este despre a crea un spațiu suficient de sigur încât aceste părți mai fragile să poată fi aduse în conversație fără să fie „reparate”. Fără să fie minimizate. Fără să fie împinse într-o zonă de eficiență forțată.

Ce nu se vede din exterior este munca interioară a coachului. Din afară, pare că un coach ascultă și pune întrebări. Din interior, este un exercițiu constant de autoreglare. De a-ți observa propriile impulsuri de a interveni, de a explica, de a salva sau de a oferi soluții prea devreme.

Este munca de a rămâne prezent chiar și atunci când apare tăcerea. Chiar și atunci când clientul nu știe ce să spună. Chiar și atunci când emoția este intensă și există tentația de a „face ceva” ca să treacă mai repede. De a repara, de a scoate clientul din starea de disconfort pentru că de fapt îți este ție greu să stai cu acele emoții neplăcute, de a sta cu disconfortul faptului că situația respectivă atinge o rană de-a ta. Din exterior, aceste momente sunt invizibile. Din interior, ele cer multă maturitate și practică.

Mulți oameni intră într-un proces de coaching cu așteptarea că va fi confortabil. Ce nu se vede este că, uneori, disconfortul face parte din drum. Nu un disconfort care forțează sau care depășește limitele, ci acel tip de tensiune care apare atunci când începi să vezi lucruri noi despre tine și nu mai poți reveni complet la explicațiile vechi. Once you see them, you cannot unsee them. 

Este disconfortul de a realiza că unele povești pe care le-ai spus despre tine nu mai funcționează. Sau că anumite strategii care te-au ajutat cândva nu te mai susțin acum. Din exterior, aceste momente nu sunt vizibile. Din interior, ele pot fi foarte puternice.

Un alt aspect care nu se vede din afară este faptul că un proces de coaching nu produce, de cele mai multe ori, schimbări spectaculoase peste noapte. Nu este o succesiune de revelații constante. Este mai degrabă o acumulare de mici ajustări. De alegeri făcute diferit. De reacții care se schimbă treptat. Și abia după un timp îți dai seama că te raportezi altfel la situații care înainte te copleșeau.

Poate începi să îți dai mai mult timp înainte de a răspunde. Poate începi să pui alte întrebări. Poate îți dai voie să nu știi imediat. Aceste schimbări sunt greu de observat din exterior, dar din interior ele contează enorm.

Dacă te gândești la coaching, fie ca proces personal, fie ca drum profesional, cred că este important să știi acest lucru: coachingul nu este despre a deveni o versiune ideală a ta. Nu este despre a te optimiza constant sau a te corecta. Este despre a fi mai prezent cu cine ești, aici și acum, și despre a-ți crea spațiul necesar pentru a face alegeri mai conștiente.

Coachingul trăit din interior nu arată întotdeauna bine. Nu este mereu clar. Nu este mereu ușor. Dar este real. Și tocmai de aceea poate fi atât de valoros.

La final, te las cu o întrebare de reflecție, pe care o poți lua cu tine după acest episod:
Ce parte din tine ar avea nevoie, chiar acum, de mai mult spațiu și timp, nu de mai multe soluții?

Ne auzim curând, într-un nou episod din The Coaching Playground.
Până data viitoare, nu uita să te joci.

CoachVille România · The Coaching Playground Episodul 10 – Dincolo de imagine – Cum arată coachingul trăit din interior