Mai jos ai transcriptul intergal al episodului

„Nu știu ce vreau” nu blochează coachingul, ci îl face posibi

Salutare! 

Coach Irina aici! 

Bine ai venit la episodul 11 din The Coaching Playground, locul unde coachingul se întâlnește cu joaca și transfoamarea! 

În episodul de astăzi o să vorbim despre cât de important este să ai un obiectiv clar în procesul de coaching și de ce asta poate veni cu presiune și poate pune piedici în proces. 

În cei 6 ani de experiență în postura de coach, am lucrat cu peste 200 de oameni și procese de coaching. Înainte să începem procesul propriu-zis, există ceea ce numim o sesiune exploratorie. Este o sesiune în care ne cunoaștem, în care vedem împreună intenția clientului și modul în care eu pot fi de ajutor.

De multe ori, această sesiune ajută să ne dăm seama că poate clientul nu are nevoie de coaching, ci de terapie, consultanță sau mentoring.

În experiența mea, puțini oameni au venit cu niște obiective setate foarte clar. În general, oamenii au nevoie de procese de coaching atunci când sunt în perioade de tranziție și schimbare în viața lor și au nevoie de suport pentru a debloca resurse interioare sub formă de sisteme de lucru, de comportament, skilluri sau convingeri.

Asta înseamnă că vin în procesul de coaching cu o intenție sau cu senzația că au nevoie de ceva, dar nu știu exact de ce anume. Ei simt că au nevoie de o schimbare, dar nu știu să pună degetul exact pe ceea ce au nevoie.

Atunci când vorbim despre coaching, deseori auzim că e nevoie să avem niște obiective extrem de clare, fără de care nu putem merge mai departe.

Evident, e important să știi care este direcția spre care mergi atât într-o sesiune unică, cât și într-un proces de coaching care se desfășoară pe parcursul mai multor sesiuni. Nu poți lucra fără obiective, fără a măsura atingerea lor și fără o structură. 

Acum vorbim însă despre situațiile în care clientul e într-un loc unde are mai degrabă nevoie de spațiu decât de presiune. 

Ce am observat în sesiunile de mentorat este că, atunci când cel din postura de coach este atât de concentrat să obțină un obiectiv clar de la client pe care să lucreze, uită să se concentreze pe crearea spațiului de siguranță și pe conectarea la omul din fața sa.

Atunci când transformăm procesul de coaching într-o relație pur tranzacțională, în care clientul vine la mine cu o problemă și eu trebuie să i-o rezolv sau să îl ajut să și-o rezolve, scoatem din ecuație factorul uman. Și uităm că procesul de coaching este, în primul rând și înainte de toate, o relație.

Din postura de client, situația aceasta vine cu presiunea de a scoate ceva foarte concret și, dacă nu reușește, înseamnă că eșuează, înseamnă că nu este capabil să fie mai clar, deci este ceva în neregulă cu el.

Această presiune nu ajută la construirea relației dintre coach și client și face dificilă apariția siguranței psihologice, care este baza oricărui proces de coaching.

Dacă un client nu știe de unde să înceapă, rolul coachului este acela de a-l ajuta să se simtă relaxat, să simtă că poate să spună lucruri pe care nu le-a mai spus, să își dea voie să creeze pe măsură ce vorbește, să își dea voie să nu știe și să meargă pe instinct, să se conecteze la el și la nevoile lui.

În sesiunile de început, încă ne cunoaștem și încercăm să clarificăm visul clientului, obiectivele pe care are nevoie să le atingă ca să ajungă la visul lui, planul pe care are nevoie să îl urmeze, skillurile pe care are nevoie să le crească, sistemele de convingeri pe care are nevoie să le lase în urmă. Atunci când clientul pare că este într-un impas și răspunde des cu „nu știu”, de obicei îi spun: „Ok, hai să ne oprim puțin și să ne conectăm la intenția cu care ai venit în procesul acesta. Atunci când m-ai contactat și ai decis să începi acest drum, care a fost motivul pentru care ai simțit să îmi scrii?”

Iar atunci clientul se relaxează și începe să povestească lucrurile care l-au adus în acest moment.

Iar asta este un început foarte bun, pentru că îmi permite să mă conectez la lumea interioară a clientului, la procesele de gândire din spate, la emoțiile care au generat impulsul de a cere suport, la potențialul blocaj pe care îl are și simte că are nevoie de ghidaj ca să îl depășească.

Lipsa unui obiectiv concret nu este finalul unui proces de coaching. Nu este eșecul unui proces de coaching. Deseori este începutul. Este un conversation starter excelent, este o treaptă importantă în relația dintre coach și client. Felul în care coachul are capacitatea de a sta cu disconfortul unei lipse de obiectiv clar va determina și modul în care îl va face pe client să se simtă în relație.

Dacă mie îmi este dificil să stau cu incertitudinea, voi pune, involuntar, presiune pe client să îmi dea ceva clar cu care să lucrez. Este despre mine aici, nu mai este despre client.

Iar clientul va simți asta. Drept urmare, este important ca cel care este coach să lucreze cu el și cu relația lui cu incertitudinea și cu modul în care își ia valoarea din sesiunile de coaching. Să își dea seama unde are nevoie de validare din partea clientului și să lucreze la asta, pentru că cel care îți este client nu trebuie să îți ofere ție validare. Este important să înțelegem care sunt limitele fiecărui rol în parte.

Pentru că, în proces, agenda de urmat este a clientului, nu a coachului. Coachul are nevoie să poată să lase în urmă nevoile sale de validare și să rămână prezent cu ceea ce aduce clientul pe masă.

Așa că, dacă ești coach și ai în față un client care nu știe ce vrea, poate cea mai importantă întrebare nu este „care este obiectivul tău?”, ci „ce se întâmplă în tine acum, în acest moment, când îți dai voie să nu știi?”. Și dacă ești client și te afli în acest punct, poate este important să știi că nu ești „în urmă” și nu ești defect. Ești într-un loc de tranziție. Un loc inconfortabil, dar fertil.

Coachingul nu este despre a produce rapid claritate, ci despre a susține procesul prin care claritatea devine posibilă. Iar atunci când clientul nu știe ce vrea, nu suntem la capătul drumului. Suntem exact la începutul lui.

Întrebarea cu care te las la finalul acestui episod este: ce se intampla pentru tine atunci cand “nu stiu” nu este un blocaj, ci un inceput de conversatie?

Ne auzim in curand! 

Pana data viitoare, nu uita sa te joci!

CoachVille România · The Coaching Playground Episodul 11 – Când “nu știu” este un început, nu un blocaj