Episodul 3 – Viața e un joc, nu o luptă

Mai jos ai transcriptul intergal al episodului

Salutare! Sunt Irina Costea și asculți The Coaching Playground, spațiul unde coachingul se întâlnește cu joaca și curiozitatea.

Astăzi o să vorbim despre o situație des întâlnită în procesele de coaching, și anume modul în care ne uităm la viață ca la o luptă.

În procesele de coaching, atunci când îi întreb pe clienții mei care este creșterea pe care vor să o obțină în urma întâlnirilor noastre, ei înșiră o mulțime de lucruri pe care nu le vor.

„Vreau să nu mai simt asta”, „vreau să nu mă mai simt așa”, „vreau să nu mai trăiesc în situația asta”, „vreau să nu mai fiu în felul ăsta”.

Pare că, deseori, ne luptăm cu ceea ce trăim. Ne dorim să ștergem din viața noastră lucrurile care nu ne mai sunt de folos, mecanismele care nu ne mai servesc.

Aud deseori expresii precum: „mă lupt cu mine să nu mai simt asta”, „mă lupt cu demonii mei să nu mai fiu într-un anume fel”.

Ce ar fi dacă, în loc să ne luptăm cu ceea ce trăim, am căuta să înțelegem mesajele pe care aceste trăiri și emoții încearcă să ni le comunice?

În coaching, aducem conștientizare fără judecată asupra lucrurilor pe care le trăim și le simțim.

Jucătorii, așa cum ne numim noi clienții în CoachVille, învață să se uite cu empatie la mecanismele care au încercat să îi țină în siguranță și le-au fost de ajutor la un moment dat, dar pe care acum e momentul să le lase în urmă, pentru a putea crește și a deveni următoarea versiune a lor.

Nu o să mă auzi spunând „cea mai bună versiune a lor”, pentru că nu e nimic greșit la versiunea actuală.

Acesta este primul pas în a-ți însuși spiritul jocului: să experimentezi și să explorezi cum se simte să faci trecerea de la limbajul de luptă la curiozitate față de propria persoană și față de propria viață.

Dacă vrei, este trecerea de la a încerca să controlezi prin luptă la a influența prin curiozitate, fără a judeca și a pune etichete pe ceea ce trăiești.

Săptămâna aceasta te las cu două întrebări de reflecție: care este o zonă din viața ta la care te uiți cu judecată? Dacă ai privi-o cu curiozitate, ce s-ar schimba?

Dacă vrei să primești săptămânal și varianta scrisă a episoadelor, abonează-te pe www.coachville.ro.

Ne auzim curând. Până atunci, nu uita să te joci!”

CoachVille România · The Coaching Playground Episodul 3 – Viața e un loc de joacă, nu o luptă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *