Cu ce alte meserii se mai confundã coachingul

Coachingul este un domeniu care a luat foarte multă amploare în ultimii ani, ceea ce înseamnă, pe de-o parte că există o nevoie reală pentru așa ceva, și pe de-o parte că există multa lume care “face” coaching fară o pregătire în profunzime , ceea ce duce de multe ori la confuzia coachingului cu alte domenii (și încălcarea limitelor profesionale).

Nu de puține ori mi s-a întâmplat în ședințele de coaching ca cineva să dorească să vorbească despre ceva din trecut (ce avea legătură cu subiect din prezent), dar să se oprească și să îmi spună: “ah, nu cred că ar trebui să vorbim despre asta, cred că ține de terapie”.Sau în sesiunile de explorare “am nevoie de cineva care să îmi spună ce și cum să fac aici”.

În articolul de astăzi o să discutăm mai pe larg cu ce alte domenii se mai confundă coachingul, unde se întrepătrunde cu alte domenii, și cum putem  face diferența între ele.

  1. Coachingul și mentoratul

Coachingul și mentoratul sunt preocupate în aceeași măsură de dezvoltarea profesională și personală, dar input-ul mentorului este mai mare decât cel al coachului în relația cu clientul.

Mentoratul poate fi privit că o formă de tutelaj, unde mentorul este mai experimentat sau mai senior, și împărtășește din experiența sa cu cineva mai junior despre cum să se imbunãtãteascã la un anumit loc de muncă, într-un anumit rol, vocație sau organizație.

În procesul de coaching se pune accentul pe facilitare (prin întrebări care duc la introspectie și conștientizare), în mentorat se pune accentul mai mult pe ghidaj specific (împărtășire de cunoștinte și ghidaj către pasi de urmat).

O altă diferență este durata relației. Coachingul este un proces pe termen mediu, în general se întinde pe o perioada de câteva luni, în schimb relația de mentorat se poate întinde chiar și pe câțiva ani.

Exemplu: un coach cu experiență de 4-5 ani ghidează un alt coach care este la început pe drumul spre certificare, îi ascultă sesiunile de coaching și îi arată ce a făcut bine și unde are oportunități de creștere.

  1. Coachingul și terapia

A înțelege diferența dintre coaching și terapie este vital atât pentru coachi, cât și pentru clienți. Posibilitatea de a face confuzii (mai ales pentru coachi) vine din faptul că în coaching se folosesc (și) modele psihologice și unelte din diverse arii de psihologie.

Asemănările dintre coaching și terapie sunt multe: ambele sunt preocupate de relația cu clientul, amândouă au nevoie de angajamentul clientului și de capacitatea de conștientizare a practicantului (coach sau terapeut) pentru a facilita schimbarea. De asemenea, și coachingul și terapia folosesc un număr mare comun de abilitați profesionale, cum ar fi ascultarea activă, prezența, încrederea și stârnirea conștientizării.

Cu toate astea, există cel puțin patru aspecte diferite.

  1. Motivația inițială a clientului de a merge către terapie este diferită de cea de a merge către coaching. De exemplu, o persoană ar putea merge către terapie pentru a elimina anumite probleme psihologice sau disfunctionalitati, pe când în coaching o persoană merge atunci când anticipează o creștere în viața profesională sau personală. Dacă în terapie mergem de la minus la zero, în coaching mergem de la zero la plus.
  2. Scopul principal al terapiei este VINDECAREA, pe când în coaching este CREȘTEREA. Vindecarea poate să apară spontan în coaching, însă nu este scopul acestui proces, la fel cum în terapie apare spontan creșterea, dar nu este scopul principal. Bineînțeles, într-o sesiune de coaching NU VOM OPRI CLIENTUL din a împărtăși lucruri din trecut, dacă asta îl ajută să înțeleagă o situație din prezent și să o depășească, asta face parte din categoria MITURI. Dacă dorim să mergem înainte, avem nevoie să înțelegem cine suntem astăzi și cu ce plecăm la drum. Și uneori avem nevoie să înțelegem CUM am ajuns unde suntem astăzi, pentru a extrage toate informațiile despre procesul pe care avem nevoie să îl influențăm.
  3. În terapie focusul este pe sănătatea mentală a clientului și toate subiectele care țin de aceasta, pe când în coaching obiectivele se stabilesc dinainte, la fel ca și metodele de evaluare și rezultatele așteptate.
  4.  Relația de terapie se întinde pe o durată mult mai lunga decât relația de coaching. Contractele de coaching sunt de obicei pe un timp limitat de 4, 6, 12 sesiuni, pe când contractele terapeutice sunt pe un timp nedeterminat.

Exemplu: cineva se duce către terapie pentru a trata anxietatea care apare la locul de muncă și îl/o împiedică să comunice eficient, și se duce în coaching pentru a găsi soluții despre cum să interacționeze mai bine cu colegii de muncă, cum să își îmbunătățească comunicarea.

  1. Coachingul și consultanța

La fel ca și mentoratul, consultanța are o componentă mare de ghidaj sau sfaturi. Coachingul se focuseazã pe individ și creșterea lui personală (facilitare), consultanța se focuseazã pe a oferi sfaturi și expertiza individului.

Exemplu: cineva se duce către consultanță atunci când are nevoie de sfaturi și direcții clare despre cum să  devină mai bun la locul de muncă, și se duce care coaching atunci când își dorește să descopere care îi sunt talentele naturale și cum le poate pune în valoare.

Cred că este util să ținem minte există arii în care coachingul se întrepătrunde și cu alte domenii. Asta nu înseamnă că cel care este coach nu va asculta lucruri din trecut sau că nu poate oferi o observație sau o sugestie atunci când clientul o cere.

În definitiv, coachingul este o relație în care coachul și jucătorul CO CREAZĂ împreună către îndeplinirea visurilor jucătorului, prin observații perceptive și conversații co creative, așa cum o definim noi la CoachVille.

În încheiere, este important ca cel care își oferă serviciile de coaching să știe toate aceste lucruri și să le comunice  potențialilor clienți ÎNAINTE  de a începe o relație.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *